Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

Păr. Prof. Dr. Nicolae D. Necula - in memoriam

There are no translations available.

 

Cu multă durere, Redacția Studii Teologice anunță trecerea la cele veșnice a redactorului șef, Preotul Profesor univ. dr. Nicolae D. Necula (n. 18 mart. 1944 - †4 sept. 2017), slujitor la Biserica Icoanei din București și cadru didactic al Facultății de Teologie Ortodoxă Justinian Patriarhul.
A absolvit Seminarul Teologic din Buzău și Facultatea de Teologie din București. Cursurile de doctorat în teologie le-a urmat sub coordonarea părintelui profesor Ene Braniște. Teza intitulată Doctrina și viața religioasă a Bisericii Copte reflectate în textele ei liturgice – rugăciuni și imne a fost publicată ulterior și în revista Ortodoxia, XXVIII (1976) a Patriarhiei Române. A fost apoi pedagog la Seminarul Teologic din București, corector și redactor la Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, membru al Coralei Patriarhiei Române.
În data de 1 octombrie 1975, a fost numit asistent la Institutul Teologic din București, la secția de Teologie Practică, și a funcționat în acest post până la 1 decembrie 1978, conducând seminariile de Liturgică, Omiletică, Drept bisericesc și Cântare bisericească. Totodată, din anul 1977, a deținut funcția de preot duhovnic al Institutului Teologic din București. A promovat ca lector în 1978, conferențiar în 1980 și profesor în 1984. A deținut funcțiile de prodecan (1996-2000) și decan (2000-2007) ale aceleiași facultăți.
În cursul zilei de miercuri (6 sept. 2017), trupul neînsuflețit al Preotului Profesor Nicolae Necula va fi depus la Biserica Icoanei pentru o slujbă de pomenire, iar joi (7 sept. 2017) la Paraclisul Sf. Ecaterina, unde începând cu orele 12 se va săvârși slujba înmormântării. 
Dumnezeu să-l odihnească!
Prof. dr. Adrian Constantin Marinescu
Lect. dr. Ionuț-Alexandru Tudorie
Diac. Lect. dr. Alexandru Mihăilă
Lect. dr. Constantin Georgescu
Asist. dr. Sebastian Nazâru