Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

Le christianisme et les autres religions dans les manuels roumains d’histoire



Autor(i): Pr. Vasile CREŢU
Locul religiei în programele şcolare de istorie din România constituie un indi-cator preţios al stării de fapt a creştinismului în Europa. Manualele româneşti de istorie alese pentru această cercetare ţintesc grupurile de elevi cu vârsta între 11 şi 15 ani, provenind din sistemul de educaţie de stat (clasele 5-8 din sistemul din Ro-mânia corespund claselor între 6e şi 3e din sistemul franţuzesc). Acest segment de vârstă cuprinde un milion de elevi, corespunzând unui sfert din populaţia şcolară cu vârsta între 7 şi 18 ani. Trebuie precizat că analiza desfăşurată acoperă un eşantion de şapte manuale alternative de istorie, apărute între 2005 şi 2011 şi elaborate pe baza programelor şcolare în vigoare din 2001. Programele de istorie pentru clasele 5-8 au ca obiective declarate însuşirea reperelor culturale pentru a se situa mai bine în timp, în spaţiu, într-un sistem de valori democratice, pentru a deveni un cetăţean responsabil. La istorie, elevii îşi însuşesc o cultură comună. Ei realizează moştenirea trecutului şi provocările lumii de azi. Astfel, sunt abordate diferite câmpuri istorice: economic, social, politic, religios şi cultural.
În ceea ce priveşte programul la disciplina istorie pentru clasa a V-a (cuprinde elevi având vârsta între 11 şi 12 ani), după un prim contact cu civilizaţiile Vechiului Orient, elevii descoperă Grecia antică, lumea tracică şi geto-dacică, Roma antică, răs-pândirea creştinismului în spaţiul carpato-danubiano-pontic, etnogeneza română, studiază sfârşitul Antichităţii şi apariţia Evului Mediu. Programa de istorie pentru clasa a VI-a (12-13 ani) prevede studiul civilizaţiei medievale europene (perioada feudală, Marea Schismă din 1054, întâlnirea dintre Creştinism şi Islam, Cruciadele, raportul dintre cultură şi religie în Evul Mediu, apariţia Statului), precum şi bulversă-rile culturale şi intelectuale în Europa începând cu sfârşitul sec. al XV-lea. Elevii des-coperă, de asemenea, naşterea lumii moderne (Umanismul şi Renaşterea, Reforma şi consecinţele sale, Contrareforma) şi Epoca modernă (Iluminismul, Ţările române în Secolul Luminilor, Revoluţia americană, Revoluţia franceză, Imperiul lui Napoleon etc.). Pentru clasa a VII-a (13-14 ani), programa de istorie abordează epoca modernă (revoluţiile agrară şi industrială, Europa între absolutism şi liberalism, Stat şi naţiune în sec. al XIX-lea), precum şi studiul epocii contemporane (cele două războaie mondia-le, războiul rece, regimurile totalitare şi cadrul geopolitic mondial de după 1945 şi până în prezent).
În sfârşit, programa de istorie pentru clasa a VIII-a (14-15 ani) este interesată mai ales de civilizaţiile antice (geto-dacii şi contactele lor cu lumea mediteraneeană, raportul între regalitate şi religie), de romanitate orientală în decursul primului mile-niu (romanitate şi creştinism, geneza poporului român şi a limbii române), de lumea rurală şi urbană a Evului Mediu, de cultura medievală în spaţiul românesc (moşteni-rea bizantină, începuturile tipăririi şi ale cărţii, arta bisericească şi laică), de formarea României moderne (Revoluţia din 1848, unificarea Principatelor), de cultura româ-nească în cursul sec. al XIX-lea şi de istoria contemporană a României (regimul co-munist dintre 1945-1989, contextul şi consecinţele evenimentelor din 22 dec. 1989, revenirea la democraţie). Ca primă observaţie, creştinismul şi celelalte religii sunt foarte prezente în programele manualelor pentru clasele a V-a şi a VI-a. Spre deose-bire de cele din urmă, evenimentele religioase şi dimensiunea religioasă a istoriei sunt evocate doar de o manieră succintă în programele manualelor pentru clasele a VII-a şi a VIII-a.
La o privire de ansamblu, manualele studiate fac creştinismului o prezentare foarte amănunţită. Totuşi, un manual pentru clasa a V-a constituie o sursă importan-tă de formulări puţin confuze prin lipsa de distanţare: „Creştinismul este o religie de origine asiatică. Ea a fost creată de către Domnul Iisus Hristos (!?). În sec. al III-lea, această religie era deja destul de răspândită în Imperiul Roman, astăzi ea având cel mai mare număr de credincioşi faţă de celelalte religii”, după care textul următor prezintă creştinismul într-un mod obiectiv: „Creştinismul reprezintă credinţa într-un singur Dumnezeu, dragostea pe care I-o datoram, dragostea către celelalte fiinţe umane, dreptate şi curăţie sufletească. Această religie a produs o veritabilă revoluţie în lumea romană pentru că nu făcea nici o deosebire între fiinţele umane. Ea se adresa deopotrivă evreilor, romanilor, sirienilor sau egiptenilor, bogaţi ori săraci. Totuşi, în Imperiul roman, o sumedenie de religii erau acceptate, creştinismul era interzis şi creştinii erau persecutaţi. Raţiunile erau diverse: romanii bogaţi nu accep-tau frăţietatea cu sclavii lor, creştinii refuzau să adore împăraţii deificaţi, căci ei nu recunoşteau decât un singur Dumnezeu; creştinismul era contra băilor de sânge, pe când Imperiul supravieţuia doar prin războaie; creştinii considerau că romanii aveau dumnezei falşi, pe când romanii se temeau de răzbunarea zeilor lor. Iată de ce, din cauza creştinilor, se petreceau evenimente nedorite: boli, incendii, secete, atacuri ale popoarelor migratoare”.
Totuşi, paragrafe susceptibile de ambiguităţi pot fi găsite şi în continuare: „Numele de Europa, apărut după anul 476, a dispărut repede, fiind înlocuit până în secolul al XVII-lea cu cel de creştinătate (!?), adică totalitatea regiunilor locuite de creştini, locuri considerate ca o mare patrie comună. La început, religia creştină a avut o influentă nefastă asupra ştiinţei şi artei, căci ea nega tot ceea ce fusese apreci-at de către civilizaţiile precedente. Grecii şi romanii slăviseră corpul omenesc şi elogi-aseră viaţa în lumea aceasta, pe când creştinii urau corpul omenesc şi petreceau zile întregi făcând pregătiri pentru ultima călătorie, drumul spre cimitir (!?)”. Realităţile religioase sunt desfigurate în acest pasaj, iar perspectiva prezentată este, în mod evident, eronată, căci creştinii nu-şi petreceau timpul pentru a se pregăti pentru cimi-tir, simbol al morţii şi al descompunerii, ci pentru o altă viaţă, veşnică, cea mai impor-tantă pentru ei. Un alt aspect problematic al acestui fragment citat este reducerea lumii greceşti şi romane la aspectele epicureice, în special elogierea corpului şi a vieţii lumeşti. Nu trebuie uitat aportul stoicilor, dar nici al altor curente filozofice greceşti, care s-au situat la cealaltă extremă.
În ceea ce priveşte locul Bisericii, cele şapte manuale alternative de istorie studiate dedică acestei teme între 4 şi 13 pagini. Toate arată foarte bine cum Biseri-ca, foarte ierarhizată, bogată şi puternică structurează timpul, viaţa unei persoane, cum această instituţie influenţează conştiinţele în căutare de răspunsuri la întrebările despre lumea de dincolo de moarte. ajoritatea ediţiilor au privilegiat un vocabular legat de practicile religioase, înlăturând adesea sensul simbolic. Înţelegerea evenimen-telor religioase implică prezentarea sau reamintirea unui minimum de concepte legate de credinţă, deseori comune religiilor monoteiste sau religiilor studiate în gimnaziu. În general, noile manuale apărute între 2005 şi 2011 prezintă Islamul într-un mod clar şi echilibrat. Însă, niciun manual nu specifică distincţia dintre civilizaţia islamică (islam cu minusculă) şi Islam ca religie (Islam cu majusculă), în acelaşi timp gene-rând un fel de simplificare care dăunează înţelegerii acestei religii monoteiste: „Isla-mul este, fără îndoială, cea mai simplă credinţă propovăduită umanităţii. Această credinţă nu dispune nici de un ritual complicat, nici de un cler care să se interpună între om şi Dumnezeu. Cartea sfântă este Coranul şi pilonii credinţei islamice (is-lam=supunere) sunt în număr de cinci: afirmarea existenţei unui singur Dumnezeu, Allah, al cărui trimis este Mahomed, rugăciunea, rostită de cinci ori pe zi, fiind orien-tat spre Mecca, postul de 29-30 zile la Ramadan, milostenia oferită săracilor, merge-rea în pelerinaj la Mecca cel puţin o dată în viaţă”.
Dacă ceea ce se afirmă mai sus mi se pare conform cu realitatea, urmarea îmi pare nesatisfăcătoare şi chiar problematică: „Jihadul, adică războiul sfânt, chiar dacă nu este o regulă de bază, susţine necesitatea propagării islamismului în lume chiar prin violenţă”. Definiţia cuvântului „jihad” rămâne în toate manualele de clasele a V-a şi a VI-a cu o conotaţie exclusiv războinică, cu o trimitere la Coran 9, 29, unde, de fapt, nu este întâlnit cuvântul „jihad”. Totuşi, sensul lui principal este lupta interioară (ca în Coran 29, 5-6). Cuvântul înseamnă, în mod secundar, lupta pentru apărarea musulmanilor când ei sunt atacaţi. Astăzi, termenul este preluat de musulmanii fun-damentalişti pentru a justifica atacurile lor. Cât priveşte cruciadele, manualul arată violenţa acestor expediţii războinice care au durat două secole. O simplificare excesivă şterge deseori interesul pentru această perioadă istorică. Abundenţa imaginilor poate afecta negativ textul autorilor sau diferitele texte scrise. Elevul nu va învăţa că arabii şi turcii au fost la început surprinşi de calităţile războinice ale cruciaţilor şi de com-portamentul lor considerat barbar; că în timpul numeroaselor armistiţii, mulţi condu-cători cruciaţi, bizantini, arabi şi turci au iniţiat diverse alianţe foarte străine de preo-cupările religioase care ar fi trebuit să-i anime. Cât priveşte cruciadele în Orient, nicio lucrare nu indică faptul că Ierusalimul este un oraş de trei ori sfânt – acesta fiind prezentat ca sfânt doar pentru creştini şi musulmani –, şi că există creştini în Orien-tul Apropiat şi în Egipt încă de la origini: copţi, armeni. Cât priveşte persecuţiile reli-gioase din perioada comunistă, acestea sunt aproape inexistente în noile manuale de istorie apărute după 1990. Acest studiu îşi propune să fie o contribuţie la prezentarea religiilor în manualele româneşti de istorie, precum şi o invitaţie la dialog cu persoa-nele interesate de această temă.



Taguri:
Studiu
Pagini: 15-32