Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

La mission de la paroisse dans le contexte des changements sociaux contemporains



Autor(i): †Emilian LOVIŞTEANUL
Ne propunem să reflectăm în studiul de faţă la misiunea parohiei ortodoxe în societatea contemporană, analizând evoluţia şi complexitatea principalelor aspecte ale misiunii pastorale a preotului de parohie în contextul modificărilor sociale importante petrecute în societatea românească în ultimii douăzeci şi cinci de ani. După câteva consideraţii istorico-teologice referitoare la apariţia şi organizarea parohiilor în Biseri-ca întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos, primul aspect abordat este cel al fenome-nului emigraţiei economice înregistrat după 1989 şi al problematicii asociate, al consecinţelor sale şi necesităţii păstrării legăturii cu românii plecaţi la muncă în străi-nătate de către preotul lor paroh de acasă. Viaţa diasporei româneşti se confruntă cu probleme dintre cele mai diverse, de ordin social şi moral, precum: greutatea integră-rii într-un nou spaţiu comunitar, instabilitatea familiei, relativismul moral şi religios, păstrarea demnităţii şi identităţii româneşti ş.a. Un sprijin consistent în păstrarea unei vieţi creştine-româneşti autentice le este oferit românilor emigraţi de parohiile orto-doxe înfiinţate de Biserica-mamă tocmai datorită înmulţirii prezenţei compatrioţilor noştri în diaspora. Organizarea unei parohii ortodoxe româneşti în străinătate, în vederea desfăşurării activităţilor misionar-pastorale, este un demers complex, care întâmpină o mulţime de probleme, cum ar fi: identificarea comunităţii româneşti ortodoxe şi puterea ei de mobilizare şi comuniune în jurul unei biserici, posibilita-tea construirii unui locaş de cult sau a împrumutului de la o altă confesiune creşti-nă, identificarea unui preot sau tânăr teolog pentru hirotonie care are devotamen-tul şi capacitatea organizării unei parohii şi a pastoraţiei în condiţiile speciale date, găsirea unei locuinţe adecvate preotului şi familiei sale (o gazdă sau o locu-inţă permanentă), capacitatea preotului de a aduna credincioşii în jurul bisericii la sfintele slujbe, programul liturgic, diferit de cel al parohiilor din ţară, – folosirea unor biserici închiriate poate schimba programul liturgic, în care Sfânta Liturghie să fie săvârşită la orele amiezii –, contactul permanent al preotului cu enoriaşii paro-hiei, care se pot afla la sute de kilometri distanţă de biseric, păstrarea tradiţiei creştin-ortodoxe şi a tradiţiilor populare româneşti în contextul vieţuirii într-un spaţiu multicultural şi multietnic, conştientizarea importanţei vieţii religioase au-tentice în contextul emigrării pentru o viaţă materială mai bună, raportarea vieţii creştinului român la Dumnezeu şi Biserică etc.
Un alt aspect tratat în acest studiu este cel al misiunii pastorale a preotului privind pastoraţia persoanelor bolnave, a alcoolicilor, a familiilor dezbinate şi a celor care manifestă un ataşament exclusiv faţă de bunurile materiale. În pastoraţia per-soanelor bolnave, preotul poate să folosească mai multe metode sau mijloace, cum ar fi: valorificarea prezenţei bolnavilor în cadrul comunităţii, având conştiinţa că per-soana aflată în suferinţă este un membru care are nevoie maximă de atenţie şi căruia trebuie să i se acorde importanţă, pentru a nu se simţi izolat şi „nefolositor”; sensibi-lizarea tuturor credincioşilor faţă de bolnavii singuri sau în fază terminală; apropi-erea de enoriaşii bolnavi internaţi în spitale, cu scopul de a se simţi în mod efectiv ca făcând parte din comunitate; realizarea unor cateheze specifice, adresate tuturor credincioşilor, la diferite ocazii; promovarea iniţiativelor liturgice şi catehetice pentru cei bolnavi, inclusiv pelerinajele la bisericile care adăpostesc sfinte moaşte; grija familiei ca bolnavilor să li se administreze Sfânta Împărtăşanie înainte ca boala să se agraveze şi, cu atât mai mult, înainte ca aceştia să fie transportaţi la spi-tal. Cultivarea virtuţilor enoriaşilor de către preot şi pregătirea lor pentru întâmpina-rea eventualelor boli îi ajută foarte mult pe aceştia pentru a depăşi momentele de suferinţă, având astfel credinţă şi nădejde în Dumnezeu şi viaţa veşnică. Pastoraţia enoriaşilor dependenţi de alcool necesită multă răbdare, înţelepciune şi perseverenţă din partea preotului şi a familiei celui aflat în cauză. Pentru tratarea alcoolismului, preotul poate folosi diverse mijloace, implicând, pe lângă parohie, persoane şi instituţii abilitate. Menţionăm câteva dintre aceste mijloace: informarea enoriaşilor despre alcool şi droguri prin pliante şi materiale tipărite, despre pericolul consumului lor şi consecinţele negative ale acestuia; cooptarea în acţiuni a unor centre de tratament şi a medicilor specialişti; iniţierea programelor de recuperare a persoanelor dependente de alcool şi droguri; înfiinţarea unui centru de recuperare având concursul voluntari-lor şi al persoanelor calificate în tratarea unor astfel de afecţiuni; nu în ultimul rând, reintegrarea în mijlocul enoriaşilor care participă la slujbele Bisericii, determinându-i să se implice în activităţile parohiei, în acest fel conştientizând faptul că sunt utili şi necesari în viaţa comunităţii. În zilele noastre, se pune problema nu numai a pasto-raţiei persoanelor bolnave sau dependente de alcool şi droguri, ci, uitându-ne în jur şi observând că societatea românească a fost canalizată să devină o „societate de con-sum”, observăm că preotul se vede determinat să gândească şi un program pastoral pentru enoriaşii lacomi după bogăţii sau zgârciţi şi nemilostivi. Iubirea de putere naşte dorinţa de a acumula averi, care, în concepţia lor, propulsează persoana într-o funcţie înaltă, de unde poate dirija şi exploata sentimentele şi forţa de muncă a oa-menilor, spre alimentarea plăcerilor personale şi satisfacerea unor capricii. În ceea ce priveşte pastoraţia enoriaşilor lacomi şi zgârciţi, este necesar ca preotul să fie, în primul rând, un model de organizare a vieţii familiale şi de cumpătare prin cuvânt şi faptă. Alături de exemplul personal, preotul poate folosi ca mijloc pastoral următoare-le: predica despre bogăţie şi sărăcie, coordonarea faptelor milostive, combaterea cerşe-toriei prin încadrarea în locuri de muncă, programe educaţionale pentru copii, tineri şi vârstnici, susţinerea incluziunii sociale a cerşetorilor, echilibrarea vieţii materiale pentru cei bogaţi, organizarea de cantine sociale, centre de zi pentru copii şi bătrâni şi de consiliere, administrarea Sfintei Taine a Spovedaniei şi săvârşirea de vizite pastorale etc.
Un alt aspect abordat în studiul de faţă este acela al complexităţii şi frumu-seţii paternităţii duhovniceşti a preotului de parohie, insistând asupra importanţei spirituale şi a diferitelor aspecte ale acesteia, menţionând mai multe exemple de părinţi duhovnici de parohie şi subliniind rolul de model duhovnicesc pe care-l are preotul şi familia sa în parohia păstorită. Din parohie au plecat marii păstori şi du-hovnici ai ţării, preoţi şi monahi. Vocaţiile preoţeşti s-au descoperit atât în vremuri de libertate, cât mai ales în cele de prigoană. Marii părinţi duhovniceşti din parohii şi mănăstiri s-au distins şi au fost folositori pentru mulţimea clerului şi a credincioşilor prin viaţa lor exemplară, prin scrierile lor şi mai ales prin predica, sfaturile şi învăţă-tura Evangheliei propovăduite. Şi în timpul comunismului şi după aceea, ei l-au măr-turisit pe Hristos cu toată fiinţa lor. În parohie, preotul trebuie să-i caute pe enoriaşi, să-i cunoască şi să păstreze o legătură părintească faţă de ei. Cunoaşterea enoriaşilor creează premisele reuşitei lui în pastoraţie, după modelul propus de Mântuitorul Hristos, Care spune: «Eu sunt Păstorul cel bun şi cunosc pe ale Mele şi ale Mele Mă cunosc» (In 10, 14). Privind spre marii părinţi duhovnici din parohii, precum preoţii Constantin Galeriu, Dumitru Stăniloae, Dimitrie Bejan, Dumitru Bălaşa, Paul Miha-il, Virgil Gheorghiu ş.a., ne gândim la cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur, care a şovăit o vreme să primească Taina Preoţiei din cauza măreţiei, sfinţeniei şi a responsabilităţii preotului în faţa lui Dumnezeu şi a oamenilor şi care spunea că: «Sufletul preotului trebuie să fie mai curat decât înseşi razele soarelui, pentru ca Duhul cel Sfânt să nu-l părăsească niciodată şi ca să poată spune: „iar de acum nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine” (Ga 2, 20)». Părinţii duhovniceşti iscusiţi de ieri şi de azi au cunos-cut omul şi societatea în care au trăit, suferinţele, lipsurile, îngrădirile, provocările şi libertăţile ei. De aceea, ei au pus la inimă cuvintele Domnului: «Aşa să lumineze lu-mina voastră înaintea oamenilor, ca să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri» (Mt 5, 16), dându-le valoare prin împlinirea lor. Taina reuşită în slujirea pastorală a clerului constă în dragoste (cf. 1 Co 13, 13), preotul fiind dator să-i iubească pe enoriaşi aşa cum Hristos ne iubeşte pe noi, dându-Şi viaţa pe Cruce (cf. In 10, 11). Pentru a ajunge la această stare, avem nevoie de familii creştine autentice în care să se nască viitorii preoţi. Este necesar, de asemenea, ca tinerii care aleg să studieze teologia să o facă din vocaţie şi să se pregătească temei-nic pentru slujirea preoţească. În vederea unei slujiri preoţeşti adecvate, este necesar ca familia întemeiată de preot să fie «biserica din casă» (cf. Rm 16, 5), comuniune sfântă între preot şi preoteasă, iar aceasta din urmă să fie soţie credincioasă şi devo-tată, mamă responsabilă şi model în educaţie, o icoană a parohiei. Având aceste trăsă-turi fundamentale, preotul poate deveni păstor şi slujitor model, vrednic urmaş al lui Hristos în Biserica Sa, Care, potrivit cuvintelor Sfântului Apostol Pavel, cheamă creştinii la sfinţenie ca bogăţie de roade ale Duhului Sfânt în om: «iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, cre-dinţa, blândeţea, înfrânarea, curăţia» (Ga 5, 22-23).
Suntem încrezători în lucrarea Duhului Sfânt. Una dintre vocaţiile poporului român este şi aceea de a naşte sfinţi, iar parohia, alături de mănăstire, este unul dintre locurile unde creştinul luptă pentru a fi înveşmântat în lumina sfinţeniei lui Dumnezeu.



Taguri:
Misiune şi pastoraţie
Pagini: 231-250