Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

The Monastic Issue in Modern Romania between the Liberal Indifferentism and the Communist Denial



Autor(i): George ENACHE
Istoriografia română a interpretat multă vreme Legea secularizării averilor mănăstireşti (1863), dată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza, mai mult din perspec-tiva intereselor economice şi naţionale ale statului român la acel moment. S-a analizat mai puţin adoptarea acestei legi din perspectiva fenomenului general al laicizării societăţii româneşti în perioada modernă şi a diverselor curente intelectuale care au influenţat atitudinile elitelor româneşti.
Studiul de faţă trasează câteva momente semnificative ale dezbaterii intelec-tuale privind importanţa şi misiunea monahismului în societatea românească moder-nă. După o scurtă incursiune asupra rolului monahismului în Evul Mediu şi în peri-oada premodernă pentru societatea românească, sunt analizate concepţiile despre monahism ale Elenei Ghika (Dora d’Istria), care critică monahismul în numele unui creştinism militant, asimilat altor „ideologii” cu caracter revoluţionar, idei care sunt destul de răspândite în mediul cultural european din perioada Revoluţiei de la 1848. Ideile Elenei Ghika se întâlnesc aici cu ideile liberale, care considera la rându-i mo-nahismul un stil de viaţă nepotrivit unei societăţi active, precum cea modernă, însă se deosebesc de acestea prin faptul că, totuşi, creştinismul este considerat ca un po-tenţial principiu activ, de dezvoltare a societăţii. Deşi opera Dorei d’Istria nu a avut un impact semnificativ în mediul cultural românesc, ea este totuşi de mare ajutor pentru a înţelege o anumită forma mentis care domină elitele româneşti ale vremii, care, fără a elabora discursuri sistematice, manifestă o atitudine destul de reticentă la adresa monahismului, fie că sunt indiferente din punct de vedere religios, fie că atribuie un anumit rol creştinismului, de natură politică sau spirituală. În orice caz, atitudinea generală este că monahismul operează o deviaţie în viaţa oamenilor, care nu este nici naturală, nici nu este, după cum crede Dora d’Istria, în adevăratul spirit al creştinismului.
Opera Dorei d’Istria este importantă, deoarece introduce şi în cultura româ-nească o cheie coerentă de dialog fertil între creştinism şi modernitate, pe care vor merge, la sfârşitul secolului al XIX-lea, o serie de oameni ai Bisericii Ortodoxe Româ-ne, care vor căuta să demonstreze compatibilitatea dintre ortodoxie şi spiritul mo-dern, negată în numeroase rânduri. Ierarhii Visarion Puiu şi Vartolomeu Stănescu sunt cele mai reprezentative personalităţi care ilustrează aceste tendinţe, apărând creştinismul în general, dar şi monahismul, vorbind de un monahism activ, iar nu de unul dedicat exclusiv contemplaţiei, printr-o reinterpretare a principiului ora et labo-ra.
Ideile lor şi ale altora au stat la baza reformării monahismului în perioada in-terbelică, fenomenul monahal cunoscând în această perioadă o revigorare remarcabi-lă, datorită răspândirii curentului „spiritualist” în rândul elitelor şi accesului la cultura înaltă a unor elemente din mediul rural, crescute în dragoste faţă de mănăstiri. Un fenomen interesant al epocii, care va continua şi în anii comunismului, este combi-naţia de „activism” şi trăire isihastă.
Ca şi colaborator al episcopului Vartolomeu Stănescu, patriarhul Justinian Ma-rina s-a inspirat din ideile acestuia în raport cu monahismul. „Activismul” monahal a părut o idee care părea mai acceptabilă pentru regimul comunist, decât „misticismul” care era combătut prin propagandă şi măsuri represive. „Reformele” monahale ale patriarhului Justinian nu sunt, prin urmare, o „comunizare” a monahismului, aşa cum s-a scris de multe ori, ci reflectarea unei tendinţe interbelice de reformă a mo-nahismului într-un spirit mai „activ”, dar care a prezervat totuşi spiritul „mistic”, dovadă fenomenele Slatina, Prislop, etc.
Studiul se încheie cu o scurtă privire asupra condiţiilor care au condus la adoptarea Decretului 410/1959, despre care se spune că a fost inspirat de măsurile din vremea lui Cuza. Rămânând în cheia dezbaterilor intelectuale, se poate spune că între măsurile din 1863 şi cele din 1959 sunt tot atâta asemănare şi distanţă cât este între revoluţia franceză şi cea rusă. De asemenea, o judecată asupra felului în care trebuie să raportăm monahismul la modernitate ţine foarte mult de modul în care gândim şi evaluăm însăşi modernitatea. O respingem cu totul, sau numai anumite aspecte, „aberante”? Cazurile prezentate de noi au vizat discursuri care acordau un rol pozitiv modernităţii, însă au respins „modernităţi eşuate”, precum comunismul.



Taguri:
Studiu
Pagini: 29-52