Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

At the Crossroads of Contemporary Cosmology and the Patristic Woldview: Movement, Rationality and Purpose in Father Dumitru Stăniloae



Autor(i): Doru COSTACHE
Articolul începe prin a discuta dificultăţile întâmpinate de tradiţionalişti, în condiţiile instalării unei noi paradigme cosmologice la începuturile secolului trecut. Într-adevăr, noua viziune ştiinţifică despre universul în expansiune şi diversele interpretări ale fizicii cuantice, ideea chiar a întregii realităţi în mişcare, devenire şi schimbare, au ridicat probleme serioase pentru anumite medii din cadrul Bisericii. Reacţiile acestora, de la opoziţia totală faţă de noua paradigmă la întoarcerea idolatră către ştiinţele antichităţii târzii, au pus în evidenţă – deopotrivă cu inabilitatea acestor medii de a angaja noul context – dificultăţi de natură internă, mai precis lipsa lor de adecvare cu spiritul tradiţiei patristice. În viziunea autorului, aceste dificultăţi au provenit din incapacitatea mediilor respective de a discerne – în contextul tradiţiei eclesiale – miezul mesajului patristic dincolo de diversele forme culturale în care acest mesaj a fost comunicat în primele secole creştine.
În contrast, prin intermediul vastei sale opera, Păr. Dumitru Stăniloae a demonstrat aptitudinea de a a discerne cele două aspecte şi astfel, perfect întemeiat în tradiţia Sfinţilor Părinţi, a procedat la translarea mesajului eclesial din cadrele culturale ale antichităţii târzii şi ale evului mediu bizantin în cele ale culturii ştiinţifice contemporane. Prin această reuşită, părintele s-a afirmat încă o dată ca un strălucit exponent al mişcării neopatristice. Articolul analizează trei exemple relevante din gândirea cosmologică a Părintelui Stăniloae, mai precis tema dinamismului creaţiei, a raţionalităţii cosmosului şi a principiului antropic, în propunerea cărora marele teolog a prezentat mesajul tradiţiei patristice cu mijloacele paradigmei ştiinţifice curente.
Prima secţiune a studiului, „Natură şi mişcare”, explorează dinamismul creaţiei în concepţia Părintelui Stăniloae. Marele teolog a contemplat universul atât în imensitatea acestuia cât şi în impresionanta sa desfăşurare de forţe, potrivit descrierii ştiinţifice a zilei. Interesant, departe de a se teme de consecinţele acestei viziuni, Părintele Stăniloae a asumat tema universului în mişcare şi transformare, căutând în tradiţia Părinţilor repere care să-i permită o reflecţie teologică de profunzime. Printre sursele sale favorite, în această privinţă, se numără scrieri ale Sf. Atanasie cel Mare şi Sf. Maxim Mărturisitorul, pe care părintele le-a tradus şi adnotat pentru cititorul român. Din aceste scrieri, teologul nostru a împrumutat perspectiva patristică a creaţiei angajată într-un dinamism determinat în acelaşi timp de factori divini şi naturali. Mai precis, el a repus în circuitul teologic tema patristică a creaţiei străbătută şi susţinută permanent de energiile divine, care l-a condus la conceperea realităţii create în termeni de interacţiune şi sinergie. Într-adevăr, părintele a reprezentat universul şi viaţa pe pământ ca urmând un traseu ce duce spre desăvârşirea eshatologică, traseu în care întreaga mişcare naturală a creaţiei apare că potenţată şi îndrumată de prezenţa energetică sau activă a Logosului divin. Tocmai această neîncetată îndrumare divină a dinamicii universale i-a permis Părintelui Stăniloae să accepte, până la un punct, posibilitatea evoluţiei şi a transformării atât la nivel cosmic cât şi biologic. Ceea ce contează este faptul că, pe urmele celor doi Părinţi menţionaţi mai sus, marele teolog a propus premisele unui viguros dialog între teologi şi oamenii de ştiinţă, un dialog care pentru ambele grupuri poate porni din acelaşi punct, al universului în mişcare.
Secţiunea intitulată „Raţionalitatea cosmică” discută un alt aspect legat de viziunea cosmologică a marelui teolog, aspect care nu poate fi separat de marea temă a mişcării sau evoluţiei universale. Părintele a scos în evidenţă faptul că prezenţa divină susţinătoare a întregii creaţii reprezintă numai o latură a raporturilor dintre Dumnezeu şi cosmos. Astfel, ceea ce permite operarea continuă a Logosului divin în univers este faptul că lumea este produsul gândirii Logosului însuşi, fapt pentru care universul poartă amprenta Creatorului său. Părintele a prezentat această amprentă în sensul configurării raţionale a creaţiei, o configurare care pe de o parte menţine cosmosul deschis către Dumnezeu iar pe de altă parte permite universului să se dezvolte în direcţia complexităţii şi a superorganizării. Săgeata acestui proces de dezvoltare indică spre fiinţa umană, prin a cărei conştiinţă primeşte glas raţionalitatea universului. Aşadar, desfăşurându-se în parametrii infrastructurii sale raţionale, mişcarea întregului cosmos sau evoluţia lumii rămâne departe de a reprezenta un proces dominat de factori aleatorii. Pentru a media acest mesaj într-un limbaj accesibil omului contemporan, Părintele Stăniloae a inserat discret în discursul său cosmologic elemente care evocă noua fizică, cuantică. Printre aceste elemente se numără conceptul virtualităţilor cuantice prezente în structura internă a materiei, potenţe care fac posibilă determinarea antropică a realităţii.
Logic, tema celei de a treia secţiuni este tocmai „Principiul antropic şi finalitatea universului”. Potrivit marelui teolog, există o interdependenţă între structura cosmosului şi natura fiinţei umane. Această complexă relaţie ontologică – dată în raţionalitatea creaţiei şi în virtualităţile cuantice, toate fiind condiţionate spre a pregăti calea omului – se manifestă la un anumit nivel ca reciprocitate funcţională. Mai precis, cosmosul oferă umanităţii condiţiile necesare vieţii naturale şi sporirii spirituale, mai întâi prin raţionalitatea sa flexibilă şi apoi prin informaţia despre Dumnezeu pe care o conţine şi pe care omul accesând-o îşi împlineşte propria raţiune de a fi. La rândul său, omenirea, în măsura în care se aliniază voinţei dumnezeieşti, contribuie decisiv la actualizarea potenţelor universului în sensul aducerii acestuia la starea desăvârşită pentru care a şi fost creat. Pentru clarificarea acestor idei, părintele a utilizat, pe lângă înţelepciunea tradiţională a Sfântului Maxim, idei formulate de cosmologii contemporani în jurul principiului antropic.
Articolul se încheie cu un sumar al descoperirilor rezultate în urma cercetării operei marelui teolog, descoperiri care pe de o parte confirmă apartenenţa Părintelui Stăniloae la tradiţia neopatristică iar pe de alta invită aprofundarea şi generalizarea acestui tip al discursului teologic la nivelul conştiinţei eclesiale.



Taguri:
Studiu
Pagini: 141-164