Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

"The Holy War Ideology as an Agent for Self-Identity in the So-Called Deuteronomistic History: The Case of 1 Sam 15"

Ideologia războiului sfânt ca factor pentru identitatea proprie în aşa-zisa Istorie Deuteronomistă. Cazul din 1 Sam 15

Autor(i): Alexandru MIHĂILĂ
Plecând de la faptul că încă există o diversitate de opinii ale cercetătorilor despre aşa-zisa Istorie Deuteronomistă, este studiat capitolul 15 din 1 Samuel (1 Regi), care reprezintă una dintre cele mai interesante naraţiuni biblice despre războiul sfânt şi ḥerem (distrugerea totală). Dacă şcoala germană recunoştea în 1 Sam o redactare târzie profetică (din perioada exilului, către jumătatea sec. al VI-lea îdHr.), şcoala anglo-americană a încercat să găsească vechi tradiţii scrise care ar coborî până în sec. al IX-lea îdHr. (aşa-numitul Document Profetic în ipoteza lui Campbell şi O’Brien).
Pentru a formula o propunere pentru datare, sunt analizate noţiunile prezente în 1 Sam: poporul lui Israel, Iuda, amaleciţii şi cheniţii. Raportul de 5% dintre oamenii din Iuda şi „poporul lui Israel” ar putea reflecta de fapt ideea teologică a rămăşiţei pe care şi au asumat-o cei care s-au reîntors din exil. De altfel, numărul mic al locuitorilor provinciei Iudeea este atestat şi de arheologie. Amaleciţii sunt menţionaţi doar în Biblie, apărând în special în istoria timpurie a Israelului. Totuşi, după 1 Cr (1 Paral) 4, 43 descendenţi amaleciţi sunt menţionaţi şi în perioada târzie. De altfel, de regele Agag din 1 Sam provine şi denumirea de „agaghit” al lui Haman din Est 3, 1. Dacă amaleciţii sunt sortiţi ḥerem-ului pentru totdeauna, cheniţii dimpotrivă sunt crutaţi, pentru că au dovedit „fidelitate” faţă de „poporul lui Israel” (1 Sam 15:6). Şi cheniţii apar în istoria veche, dar nu lipsesc nici în perioada post-exilică: aşa cum atestă 1 Cr (1 Paral) 2, 55 şi Neh (Neem) 3, 14, sunt menţionaţi descendenţi cheniţi (clanul Bet Rechab) în această perioadă. Dacă 1 Sam 15 este citit nu ca o relatare istorică, ci ca un program al definirii comunităţii din perioada post-exilică, atunci amaleciţii pot fi văzuţi drept „edomiţi duşmănoşi” (Amalec este descendent din Edom după Gen (Fac) 36, 12), oponenţi direcţi ai comunităţii „poporului lui Israel”, pe când cheniţii drept „canaaniţi prietenoşi”, care pot fi integraţi în comunitatea religioasă.
Sunt aduse alte trei serii de argumente. Termenul de „popor al lui Israel” trebuie să fie târziu. Cântecul Deborei îl menţionează (Jud 5, 13), iar opinia clasică a cercetătorilor plasa această piesă literară în straturile cele mai vechi ale Bibliei ebraice. Totuşi ar fi ciudat ca numele de Israel să fie iniţial aplicat general întregului popor, apoi restrâns doar la regatul nordic, iar apoi iarăşi generalizat. Finkelstein crede că de fapt conştiinţa pan-israelită apare târziu, în perioada domniei lui Iezechia (după 722 îdHr.), iar Na’aman împinge fenomenul în perioada lui Iosia (sec. al VII-lea îdHr.). Pe de altă parte, în perioada antică nu există concepţia propriu-zisă de „popor”, accentul căzând pe localizarea indivizilor. Grosby, un susţinător al primordialismului noţiunii de „popor” oferă exemplul din inscripţiile de la Sefire, unde apare expresia „întregul Aram” în paralel cu „poporul lui”. Totuşi, exemplul nu este edificator pentru „poporul lui Israel”: de fapt în inscripţie numele de Aram este împărtăşit de două entităţi, Aramul de Sus şi Aramul de Jos, pe când numele de Israel aparţine statului nordic, cel din sud fiind menţionat cu numele „casa lui David” şi Iuda. În al doilea rând, deşi au iscat controverse, s-au formulat o serie de rezerve cu privire la datarea clasică a Deuteronomului primar, cel pe baza căruia este formulată teologia din Istoria Deuteronomistă. Pakkala crede că el ar proveni tot din perioada exilică-post exilică. Al treilea argument este lingvistic: Biblia ebraică foloseşte o grafie pentru sufixul pronominal de persoana III masculin singular (w) spre diferenţă de uzualul h din epigrafia din timpul monarhiei. Şi aceasta ar indica redactarea în perioada post-exilică.
Concluzia ar fi că 1 Sam 15 ar proveni din perioada post-exilică, nefiind o relatare istorică, ci un program pentru definirea identităţii celor care fac parte din comunitatea religioasă (nu etnică!) a „poporului lui Israel” (identificat cu cei întorşi din exil; aici termenul „popor” nu trebuie echivalat cu cel modern de „popor”) şi stabilirea graniţelor faţă de cei care nu pot face parte din comunitate sau, dimpotrivă, pot fi integraţi. Un model similar poate fi aplicat, în opinia autorului, şi altor texte despre războiul sfânt, precum Jud 4-5 şi Ios 6. Aceasta nu înseamnă că naraţiunile sunt create în întregime în perioada post-exilică, ci doar că acum au fost redactate pentru a servi descrierii programatice a identităţii comunităţii religioase.



Taguri:
Studiu
Pagini: 7-17