Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

"De la ‘religia politică‘ la ‘efervescenţa colectivă‘: reevaluarea lui Voegelin şi Durkheim" (text în lb. engleză)

"From ‘political religion’ to ‘collective effervescence’ – Voegelin and Durkheim reconsidered"

Autor(i): Marie-Christine KAJEWSKI / Radu Harald DINU
"De ce sunt mişcările totalitare atât de puternice încât se dovedesc a fi o ameninţare permanentă pentru democraţiile liberale? Abordarea acestei întrebări se va face în următoarele etape: în primul rând, vom efectua o re-lecturare a operei lui Eric Voegelin şi a teoriei sale despre totalitarism prin care vom arăta, că regimurile totalitare se bazează pe sentimentele religioase ale cetăţenilor lor. A doua etapă va abordara conceptul „efervescenţei colective” a sociologului francez Émile Durkheim. Studiul acestor teorii ne va ajuta să demonstrăm cum pot aborda teologia şi ştiinţele sociale provocările politice recente. Eric Voegelin consideră că religiile politice moderne, naţional-socialismul german sau comunismul, sunt o consecinţă a procesului de secularizare. Acest proces reprezintă în acelaşi timp şi sursa religiozităţii lumeşti, profane sau intra-mundane. Conceptul de religie trebuie extins pentru a include fenomene istorice care par să aibă un caracter religios. Numai atunci putem înţelege mişcările sociale nu numai ca mişcări politice, ci ca mişcări religioase.
Cu era modernă şi cu formarea statelor naţionale au crescut şi eforturile de a depăşi distincţia între ordinea spirituală şi cea temporală. Statele moderne au refuzat să fie subordonate ordinii spirituale a Bisericii şi au insistat asupra autonomiei lor. Prin aceast proces statul modern, sau «Ecclesia cea nouă», intră în conflict cu Ecclesia creştină. Dacă statul modern însuşi şi-a creat posibilitatea de a deveni sacral, Dumnezeu a trebuit să fie suprimat; în opinia lui Voegelin, un pas decisiv pentru crearea comunităţilor intra-mundane. Religiile politice adoptă viziunea omului ce nu se limitează la existenţa sa politică, implicând de asemenea un aspect religios. Prin dezvoltarea statelor naţionale, prin exercitarea autonomiei în faţa Bisericii, democraţiile liberale suprimă religia din spaţiul public. Astfel, în acest vid religios nevoile religioase ale oamenilor nu sunt împlinite. În această situaţie, religiile politice oferă un surogat intra-mundan pentru a împlini dorinţa omului de a intra în contact cu divinul.
Voegelin şi alţi teoreticieni au conceptualizat religiile politice de obicei în termeni şi categorii abstracte, de exemplu ca un sistem de credinţă (Glaubenssystem), structură (în sens sociologic) sau pur şi simplu ca ideologie. Datorită accentului pus pe aceste aspecte «non-sociale», aceste teorii au neglijat deseori un aspect important, şi anume întrebarea: „Cum sunt constituite practic religiile politice în cadrul (inter)acţiunilor sociale?”. În loc de a ne limita la concepte atotcuprinzătoare ca structură, ideologie sau sistem de credinţă, teoriile care tratează religiile politice trebuie extinse prin aspecte cotidiane sau micro-sociologice ce studiază acţiuni politico-religioase concrete.
Émile Durkheim şi opusul său din 1912, «Formele elementare ale vieţii religioase», pot lărgi şi aprofunda viziunea noastră asupra mecanismelor religiilor politice. La fel ca pragmatismul american, care subliniază faptul că subiectul este înainte de orice intenţionalitate conştientă «încorporat» în acţiunea şi sociabilitatea sa, şi Durkheim demonstrează în mod similar, că experienţa şi practiciile religioase sunt mult mai importante decât ideile şi doctrinele, pentru că religia nu este rezultatul unei speculaţii metafizice, ci unor acţiuni sociale concrete. Pentru Durkheim, nu există nicio diferenţă esenţială între ritualuri „religioase” şi „seculare”, ca de exemplu între o liturghie creştină şi „a se ridica la intonarea imnului naţional” din moment ce ambele generează coeziune socială. Dacă întrunirile naziste de la Nürnberg au reprezentat un fel de religie politică, adică o autoadorare a societăţii moderne în sensul durkheimian, atunci este de ajuns vizionarea filmului «Triumful voinţei» al lui Leni Riefenstahl prin prisma lui Durkheim. Sociologia lui are capacitatea de a adânci teoria mişcărilor totalitare şi a religiilor politice.
Voegelin şi Durkheim au considerat religia ca pe o conditio humana, demostrând în operele lor că politica şi religia nu pot fi scindate în două sfere separate. Premisa lor holistică scoate în evidenţă de asemenea şi lipsurile teoriei clasice liberale, după care indivizii raţionali sunt capabili de a stabili voluntar o ordine socială prin aderenţa lor la un contract social. Prin subestimarea rolului religiei în societate, această concepţie conţine un reducţionism fatal. Tocmai din cauza acestei deficienţe a teoriei liberale, mişcările şi regimurile totalitare au ajuns să fie văzute ca alternative captivante la democraţiile liberale de-a lungul sec. al XX-lea. Prin intenţia lor de a considera omul în totalitatea sa, prin promisiunea de a îndeplini nevoile sale religioase, ele au devenit o ameninţare îngrijorătoare pentru omenire. Dorinţa omului pentru transcendenţă a fost instrumentalizată şi folosită ca un pilon în legitimarea regimului. Numai luând în serios dimensiunea religioasă, un sistem politic democratic va fi capabil să respingă tentaţiile totalitare. În mod sigur, Voegelin ar fi considerat benefice pentru societăţile moderne numai acele religii civile, ce au rămas fidele valorilor creştine. Durkheim a fost de bună seamă mai imparţial, acceptând chiar ritualuri civice seculare. Dar în afară de aceste diferenţe, amândoi gânditorii au susţinut că orice formă modernă de religie civilă trebuie să ţină seamă de natura inalienabilă a drepturilor omului şi a demnităţii umane."

"Why are totalitarian movements so strong that they pose a permanent threat to liberal democracies? This question is tackled in the following steps: first, a re-lecture of the writings of Eric Voegelin and his theory concerning totalitarianism, to show that totalitarian regimes are based on the religious feelings of the citizens. The second step will approach the concept of “collective effervescence” of the French sociologist Emile Durkheim. An analysis of these two theories will enable us to demonstrate how theology and social sciences can approach recent political challenges. Eric Voegelin considers that modern political religions, German national-socialism or communism, are a consequence of the secularization process. This process is also the source of worldly, profane or intra-mundane religiosity. The concept of religion must be extended to include historical phenomena that seem to evince a religious character. It is only so that we can understand social movements not only as political movements, but also as religious ones.
With the modern era and the formation of national states, the efforts to blur the distinction between the temporal and the spiritual increased. Modern states refused to be subordinated to the Church’s spiritual order, and insisted on their autonomy. By this process the modern state, or the “new Ecclesia,” came into conflict with the Christian Ecclesia. If the modern state created the possibility to acquire sacrality for itself, it had to suppress God; according to Voegelin, this was a decisive step towards the creation of intra-mundane communities. Political religions adopted the vision of the man who would not confine himself to his political existence, but also envisaged a religious aspect. By the development of national states, by exerting autonomy from the Church, liberal democracies suppress religion from the public realm. Thus, in this religious void, people’s religious needs go unsatisfied. Under these circumstances, political religions provide a intra-mundane surrogate intended to fulfil man’s need to come into contact with the divine.
Voegelin and other theoreticians usually conceptualized political religious in abstract terms and categories, such as faith system (Glaubenssystem), structure (in the sociological sense), or simply ideology. Due to the stress laid on these “non-social” aspects, these theories often neglected an important aspect, namely the question: “How are political religions constituted within the social (inter) actions?” Instead of confining ourselves to umbrella concepts such as structure, ideology and system of faith, the theories concerning political religions must be extended through daily or micro-sociological aspects addressing concrete political-religions actions.
Emile Durkheim and his 1812 work, The Elementary Forms of Religious Life, may enlarge and deepen our vision on the mechanisms of political religions. Just like American pragmatism, which emphasizes the fact that the subject is primarily conscious intentionality “incorporated” in its action and sociability, Durkheim demonstrates along the same lines of thought that religious experience and practices are much more important than concepts and doctrines, because religion is not the result of metaphysical speculation, but of concrete social actions. To Durkheim, there is no essential difference between “religious” and “secular” rituals, such as a Christian liturgy and “standing up for the national anthem” since both of them generate social cohesion. If the Nazi assemblies of Nurnberg represented a political religion of sorts, that is a self-worshipping of modern society in Durkheimian sense, then watching the Leni Riefenstahl’s film “Triumph of the Will” through Durkheim’s perspective suffices. His sociology is able to enlarge the theory of totalitarian movements and political religions.
Voegelin and Durkheim considered religion as a conditio humana, demonstrating in their works that politics and religion cannot be separated in two distinct spheres. Their holistic premise also emphasizes the shortcomings of the classic liberal theory, according to which rational individuals are able to voluntarily establish a social order by adhering to a social contract. By underestimating the role of religion in society, this conception contains a reductionist fallacy. It is precisely because of this deficiency of the liberal theory, that totalitarian movements and regimes were perceived as captivating alternatives to liberal democracies throughout the 20th century. By their intention to consider man as a whole, their promise to fulfil man’s religious needs, they became a serious threat for the mankind. Man’s thirst for transcendence was instrumentalized and employed as a pillar to legitimate the regime. It is only by taking the religious dimension seriously, that a democratic political system can reject totalitarian temptations. Voegelin would have certainly considered as beneficial for the modern societies only those civil religions that have remained faithful to Christian values. Durkheim was more impartial, accepting even secular civic rituals. Except for these differences, however, both thinkers claimed that any modern form of civil religion must take into account the inalienable character of human rights and human dignity."

Taguri: political religions, totalitarianism, collective effervescence, civil religions, practice theories
Studiu
Pagini: pp. 177-199