Search

Revista Studii Teologice

REVISTA FACULTĂŢILOR DE TEOLOGIE DIN PATRIARHIA ROMÂNĂ



JA slide show
 

Relaţia dintre demnitatea umană şi drepturile omului în perspectiva ortodoxă



Autor(i): Nicolae Răzvan Stan
Drepturile omului au devenit în zilele noastre un subiect foarte important pentru discuţiile care se poartă la nivel naţional sau internaţional în cadrul instituţiilor politice. Pe plan teologic, imediat după adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, în 1948, s-a început o serie de analize pentru a se vedea care este relaţia dintre preceptele scripturistice şi principiile pe care conceptul „drepturile omului” le presupune. Din partea catolică şi protestantă s-a observat de-a lungul timpului o implicare deosebită pentru promovarea drepturilor omului, exprimată prin adoptarea unei serii de documente şi acte oficiale cu privire la acest subiect şi prin luarea de poziţii practice.
Pe plan ortodox, drepturile omului au fost promovate şi respectate în concordanţă cu morala creştină, fără a se face trimitere la vreun document oficial. Din această cauză, unele organizaţii pentru promovarea drepturilor omului, necunoscând poziţia oficială a Ortodoxiei faţă de acest concept şi criticând poziţia acesteia referitoare la unele probleme de natură etică şi teologică (avort, homosexualitate, hirotonia femeilor etc.) s-au grăbit să acuze Biserica Ortodoxă în mod repetat de încălcarea drepturilor omului şi de fundamentalism. De aceea, studiul de faţă îşi doreşte să contribuie la precizarea poziţiei Bisericii Ortodoxe referitoare la drepturile omului şi să arate care trebuie să fie criteriile care să stea la baza adoptării legislaţiei cu privire la acest subiect.
Pentru a-şi atinge scopul propus, studiul a fost structurat în două părţi: I. Însemnătatea teologică a demnităţii umane; şi II. Implicaţiile etice ale demnităţii umane asupra drepturilor omului.
Prima parte pleacă de la precizarea că primul autor care a utilizat în Creştinism conceptul „demnitate umană” a fost Sf. Teofil al Antiohiei în lucrarea sa Către Autolic. Demnitatea umană decurge din calitatea omului de fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu cu menirea de a ajunge la asemănarea cu Creatorul său. Bazându-se pe aceste două realităţi teologice, din punct de vedere ortodox, demnitatea umană poate fi analizată sub un dublu aspect, şi anume: din punct de vedere ontologic şi din punct de vedere moral. Astfel, demnitatea ontologică face referire la întreaga valoare care decurge din însăşi fiinţa omului, indiferent de caracteristicile legate de culoare, sex, vârstă, religie, starea materială sau cea de sănătate. Potrivit Sfintei Scripturi şi învăţăturii Părinţilor Bisericii, toţi oameni sunt egali şi se bucură de aceeaşi demnitate înaintea lui Dumnezeu. Învăţătura ortodoxă precizează că fiecare persoană umană în parte este subiect al demnităţii ontologice încă din momentul concepţiei şi aşa va rămâne pentru veşnicie. În ceea ce priveşte demnitatea morală aceasta face referire la chemarea către sfinţenie care trebuie să fie realizată de către întrega umanitate. Prin raportarea la Dumnezeu orice om poate ajunge la cel mai înalt nivel calitativ al vieţii, în care toate facultăţile sufleteşti şi trupeşti ale fiinţei umane primesc strălucirea demnităţii morale. Pe această treaptă a vieţii omul este ridicat de la demnitatea de creaţie a lui Dumnezeu la cea de fiu haric al Său.
Cea de-a doua parte a prezentului studiu plaseaza atât demnitatea ontologică cât şi pe cea morală în raport cu conceptul drepturile omului şi precizează implicaţiile morale care decurg de aici.
Fundamentate în demnitatea ontologică, drepturile omului reprezintă o mărturie şi un respect adus în favoarea omului ca fiinţă creată după chipul lui Dumnezeu. Prin urmare, persoana umană este purtătoare de drepturi prin însăşi fiinţa sa, ci nu în funcţie de ceea ce o instituţie sau o persoană hotărăşte în decursul timpului. Din punct de vedere ortodox, în baza demnităţii ontologice, fiecare om este purtător de drepturi din momentul conceperii sale, iar calitatea de subiect al drepturilor nu poate fi anulată niciodată, chiar şi după moarte putându-se vorbi de drepturile celor care au trăit înaintea noastră în viaţa aceasta pământească, iar acum trăiesc în realitatea eternităţii. De aceea, Biserica Ortodoxă subliniază faptul că drepturile omului trebuie să se refere nu numai la contemporani, ci şi la cei de dinaintea noastră, precum şi la cei de după noi.
Raportarea drepturilor omului la demnitatea morală descoperă care trebuie să fie principiile calitative ce trebuie să stea la baza adoptării acestor drepturi. Ca şi încununare a demnităţii ontologice, demnitatea morală presupune acceptarea şi valorificarea darului vieţii primit de la Dumnezeu. Cu alte cuvinte, demnitatea morală reprezintă însăşi împlinirea vieţii în cel mai înalt nivel al său. Sub acest aspect, adoptarea sau negarea legislativă în numele drepturilor omului a ceea ce este în contrast cu realizarea demnităţii morale apare ca o luptă care se duce împotriva a ceea ce este mai de preţ în om, şi anume posibilitatea atingerii sfinţeniei şi desăvârşirii umanităţii.
Tot în partea a doua se vorbeşte şi despre îndatoririle şi responsabilităţile pe care fiecare drept individual le presupune în raport cu drepturile colective. Pentru Biserica Ortodoxă, împlinirea responsabilităţilor faţă de drepturile celorlalţi stă sub semnul iubirii, iubire care îndeamnă pe fiecare credincios să pună înaintea drepturilor sale drepturile celorlalţi.
Concluziile studiului arată că pentru Biserica Ortodoxă lupta pentru protecţia drepturilor omului reprezintă o realitate permanentă în viaţa şi în istoria sa dintotdeauna. De aceea, violarea demnităţii umane (în dublul ei aspect: ontologic şi moral) şi a drepturilor fundamentale ale omului reprezintă o gravă eroare antropologică ce nu va putea fi admisă niciodată de Ortodoxie.



Taguri:
Studiu
Pagini: 35-73